sâmbătă, 12 martie 2016

Ulcerele Corneene La Pisici

Corneea este membrana transparenta si lucioasa care constituie suprafata globului ocular. Ganditi-va la ea ca la un geam curat. Pentru a intelege un ulcer cornean, in primul rand trebuie sa stiti cum este alcatuita corneea.

Corneea este compusa din trei straturi, fiecare dintre ele fiind alcatuite din celule epiteliale extrem de atent specializate. Stratul aflat cel mai la suprafata este epiteliul, care este un strat foarte subtire de celule (de regula, avand o grosime de 5-6 randuri de celule). Sub epiteliu se afla stroma, carse este principalul strat de sustinere al corneei, iar stratul aflat cel mai in profunzime este membrana Descemet. Tinand cont de faptul ca toate aceste straturi sunt transparente, este imposibil sa fie vizualizate fara anumite tehnici speciale de colorare, care au scopul de a colora in mod specific diferitele tipuri de celule si de a le individualiza atunci cand tesutul este examinat la microscop.


O penetratie sau eroziune realizata in primele cateva straturi ale epiteliului cornean extern poarta denumirea de eroziune corneeana sau abraziune corneeana. Un ulcer cornean reprezinta eroziunea realizata in toata grosimea epiteliului pana la nivelul stromei. In prezenta unui ulcer cornean, portiunea apoasa a lacrimilor este absorbita la nivelul stromei, conferind un aspect tulbure al ochiului. Daca ulcerul trece prin stroma pana la nivelul membranei Descemet, se formeaza un descemetocel. Descemetocelul este o afectiune foarte grava. Daca membrana Descemet se rupe, lichidul din interiorul globului ocular se scurge la exterior, ochiul se turteste si se produc repercusiuni ireparabile.

Care sunt cauzele ulcerelor corneene?

Exista cateva cauze ale ulcerelor corneene la pisici. Cea mai obisnuita cauza este trauma. Un ulcer poate aparea ca urmare a unui traumatism contondent, cum ar fi in cazul in care pisica se freaca cu ochiul de-o suprafata abraziva sau ca urmarea a unei laceratii, cum ar fi zgarietura de pisica sau contactul cu un obiect ascutit, cum ar fi un ghimpe, spin, ac, etc. A doua cea mai obisnuita cauza este arsura chimica a corneei. Acest lucru se poate intampla atunci cand sampoanele iritante, alte tipuri de lichide, substantele chimice sau praful, cum ar fi pulberea de ghips, var, etc. ajung in ochi.

„Cea mai comuna cauza este trauma.”

Alte cauze ale ulcerelor corneene sunt reprezentate de infectiile bacteriene, infectiile virale si alte boli. Aceste afectiuni pot avea origine la nivelul ochiului sau se pot dezvolta secundar unei boli prezente in alta parte a corpului.

Care sunt semnele clinice ale ulcerelor corneene?

„Un ulcer cornean este foarte dureros.”

Un ulcer cornean este foarte dureros. Ca reactie la aceasta durere intensa, majoritatea pisicilor isi vor freca ochiul afectat cu labuta sau de vreo carpeta sau obiect de mobilier. Ca sa-si protejeze ochiul, se vor uita sasiu, vor clipi rapid sau isi vor tine pleoapele strans inchise. Din cand in cand, o secretie se va acumula in unghiul intern/nazal al ochiului sau se va scurge pe obraji.

Cum este diagnosticat un ulcer cornean?

Abraziunile corneene superficiale, in general, nu sunt vizibile fara ajutorul echipamentului si a coloratiilor speciale. De regula, ulcerele corneene sunt detectabile cu ajutorul colorantului fluoresceina. O picatura din acest colorant portocaliu este dispusa pe cornee. Colorantul va adera pe zonele ulcerate si le va face verzi. Ulcerele mari sunt sesizabile cu usurinta, in timp ce ulcerele minuscule pot fi scoase in evidenta prin utilizarea unor surse de lumina si filtre oftalmologice speciale. Acesta este principalul test efectuat si s-ar putea sa fie singurul test necesar daca ulcerul este unul acut si foarte superficial. Daca ulcerul este cronic sau foarte profund, vor fi prelevate probe pentru efectuarea culturilor si a examinarii citologice inainte  de a se aplica substanta coloranta sau orice alte medicamente.

Cum se trateaza un ulcer cornean?

Protocolul de tratament utilizat depinde de tipul leziunii prezente, respectiv, daca este vorba de o abraziune corneeana, un ulcer cornean sau de un descemetocel.

Abraziunile corneene, in general, se vindeca pe parcursul a 3-5 zile. Medicatia este utilizata pentru a preveni infectiile bacteriene (picaturi sau unguent oftalmic pe baza de antibiotic) si pentru a atenua spasmele sau durerea (picaturile sau unguentul oftalmic pe baza de atropina). Picaturile oftalmice pe baza de antibiotic sunt eficiente numai pentru o perioada scurta de timp (cateva ore), astfel ca ele trebuie sa fie aplicate frecvent; efectul unguentelor dureaza un pic mai mult, dar tot va fi necesara aplicarea acestora la cateva ore. Pentru cele mai bune rezultate, preparatul oftalmic pe baza de antibiotic trebuie sa fie aplicat la fiecare 4-6 ore. Pe de alta parte, efectele atropinei persista pentru o perioada mai lunga de timp, astfel ca acest medicament va fi reaplicat numai la 12-24 de ore.

Daca este prezent un ulcer cornean profund sau un descemetocel, se vor lua masuri pentru a proteja ochiul si a incuraja vindecarea. Avand in vedere ca pisicile nu tolereaza bine prezenta plasturilor pentru ochi, interventia chirurgicala poate fi necesara pentru a proteja leziunea! Adesea, chirurgul oftalmolog va sutura pleoapa a treia peste ulcer sau va sutura pleoapele pentru o perioada de cateva saptamani. In unele cazuri, celulele moarte sau denaturate se vor cantona de-a lungul marginilor ulcerului, impiedicand vindecarea normala; daca se constata acest lucru, debridarea chirurgicala si/sau cheratectomia (indepartarea tesutului mort sau denaturat) vor fi necesare pentru a se produce cicatrizarea. Medicul vostru veterinar va alege cea mai adecvata tehnica chirurgicala sau combinatia de tehnici pentru pisica voastra.

O abraziune corneeana poate progresa devenind un ulcer sau un descemetocel?

Da. Medicii veterinari, adesea, prescriu antibiotice topice, cu spectru larg pentru abraziunile corneene simple sau ulcerele superficiale. In ciuda acestui tratament, eroziunea sau ulceratia poate uneori sa-si urmeze procesul de erodare sau se poate agrava. Avand in vedere ca acest lucru s-ar putea intampla si ar putea avea drept consecinta pierderea permanenta a vederii, pisica voastra va trebui sa fie re-examinata dupa primele 2-3 zile de tratament, pentru a va asigura ca procesul de vindecare progreseaza in mod corespunzator. Daca procesul de vindecare nu evolueaza normal si favorabil sau daca se dezvolta vreo complicatie, medicul vostru veterinar va va recomanda si alte tratamente suplimentare sau chiar interventia chirurgicala.


Vreunul dintre medicamentele oftalmice au efecte secundare?

Ocazional, pisica va fi sensibila la medicatia oftalmica. Daca pisica voastra pare sa simta mai multa durere dupa ce-ati utilizat medicatia oftalmica, intrerupeti-o si contactati-va medicul veterinar.

O pisica cu un ulcer cornean, in mod normal prezinta disconfort ocular pronuntat, astfel ca isi va mentine pleoapele strans inchise. Atropina atenueaza durerea, dar si dilata larg pupila. Acest lucru va insemna ca pisica voastra va fi foarte sensibila la lumina si se poate uita crucis sau isi poate tine ochiul strans inchis atunci cand este expusa la lumina intensa. Dilatarea pupilelor ochilor poate dura cateva zile dupa ce medicatia a fost intrerupta.

Pisica mea a inceput sa saliveze abundent si sa-si frece botul cu labutele dupa ce i-am administrat medicatia oftalmica. Este un efect secundar sau advers?

Lichidele sau solutiile apoase sunt drenate de la nivelul ochilor prin canalele lacrimale, care se varsa in portiune posterioara a nasului; parte din aceste lichide se pot drena in portiunea posterioara a gurii. Astfel, medicamentele oftalmice se pot drena prin canalele lacrimale, ajungand in gura. Unele medicamente oftalmice au un gust neplacut; spre exemplu, atropina are un gust foarte amar. Daca aceasta ajunge in gura pisicii, fie scurgandu-se prin canalele lacrimale, fie fiind linsa de pe labute, poate aparea o salivatie abundenta si impresionanta. Nu este vorba de un efect advers, ci o reactie la gustul groaznic. Salivatia se va reduce in scurt timp. Singurul neajuns, odata ce se intampla acest lucru, este acela ca pisica ar putea deveni mai dificil de tratat in viitor deoarece aceasta ar putea anticipa ca s-ar putea repeta experienta.

Ce altceva as mai putea utiliza pentru a controla durerea?

Un anestezic local este adesea utilizat pentru a amorti corneea, astfel incat sa poata fi efectuate testele de diagnostic. Totusi, aceste medicamente sunt toxice pentru epiteliul cornean si impiedica procesul normal de vindecare. Ele pot fi utilizate fara probleme o singura data, daca sunt utilizate cu precautie. Atropina este prescrisa frecvent pentru a trata durerea asociata unui ulcer cornean. Unele pisici vor avea nevoie de utilizarea medicatiei antiinflamatorii nesteroidiene. Medicul vostru veterinar va discuta acest aspect cu voi si va stabili daca utilizarea lor este sigura si adecvata pentru problema pisicii voastre.

Cum voi sti cand se va finaliza tratamentul?

Cea mai buna modalitate de a vedea daca corneea s-a vindecat este aceea de a repeta testul cu fluoresceina. Acest test va fi efectuat de catre medicul vostru veterinar la intervale cuprinse intre una si sapte zile, in functie de severitatea afectiunii si a evolutiei procesului de cicatrizare. NICIODATA nu intrerupeti tratamentul fara acordul medicului veterinar.

Ce se intampla daca apar dungulite rosii in apropierea ulcerului?

La nivelul corneei normale, nu exista vase de sange. Cu toate acestea, atunci cand apare un ulcer cornean sau un descemetocel, organismul va sustine procesul de vindecare prin formare unei retele noi de vase de sange pe suprafata corneei printr-un proces denumit neovascularizatie. Noile vase pornesc de la nivelul sclerei (portiunea alba a ochiului) si se distribuie spre ulcer.

Neovascularizatia va accelera procesul de vindecare de la nivelul ulcerului. Dupa ce ulcerul s-a vindecat, aceste vase vor ramane la nivel cornean; daca sunt numeroase, ele vor obtura vederea. Dimensiunea si numarul acestor vase de sange poate fi redus prin aplicarea unui corticosteroid local timp de cateva zile pana la cateva saptamani, dupa ce ulcerul s-a videcat complet. Medicamentele oftalmice ce contin corticosteroizi nu vor fi utilizate NICIODATA pana cand un ulcer nu s-a vindecat complet deoarece ele pot incetini sau chiar stopa procesul de vindecare, iar in realitate, pot agrava ulcerul. Medicul vostru veterinar va repeta testul cu fluoresceina INAINTE de a prescrie vreun preparat pe baza de corticosteroizi.

Daca pisicii voastre i-au fost prescrisi corticosteroizi si durerea reapare la nivelul ochiului, intrerupeti administrarea steroizilor si solicitati imediat o programare pentru un recontrol.

Un comentariu:

  1. Pisicului meu i-a aparut pe ochiul stang ca un bob de neghina de culoare maro si de atunci a inceput sa ii curga ochiul, iar azi chiar nu a mai putut sa il deschida.Imi puteti spune ce ar putea fi?

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru interesul acordat...Va voi raspunde in cel mai scurt timp..:)